NewsAgent Romania

STIRI VERIFICATE

germania-si-rusia-au-convenit-asupra-unei-intrevederi-in-problema-ucrainei

Germania şi Rusia au convenit asupra unei întrevederi în problema Ucrainei

Germania şi Rusia au convenit asupra unei întrevederi „la începutul lui ianuarie”, în cadrul eforturilor menite să aplaneze criza ruso-occidentală din jurul Ucrainei, a anunţat sâmbătă o sursă guvernamentală germană, informează AFP.

Această întrevedere va avea loc între consilierul diplomatic al cancelarului federal german Olaf Scholz, Jens Ploetner, şi emisarul Kremlinului pentru negocieri de pace în Ucraina, Dmitri Kozak.

Principiul acestei întrevederi a fost validat în timpul unei discuţii telefonice care a avut loc joi între Scholz şi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit sursei germane. Aceasta a insistat din nou asupra necesităţii unei „detensionări” în regiune şi a unei „reactivări” a formatului Normandia, care reuneşte Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia, pentru a încerca să se ajungă la o pace durabilă între cele două ţări.

Formatul Normandia, lansat la începutul conflictului ucrainean în 2014, se află într-un punct mort. Însă europenii nu vor să mai fie lăsaţi deoparte în problema crizei din jurul Ucrainei, într-un moment în care Moscova şi Washingtonul se pregătesc să negocieze direct asupra subiectului.

SUA s-au declarat deschise unui „dialog diplomatic” cu Rusia la începutul lui ianuarie, mai notează AFP citată de Agerpres.

De peste o lună, Occidentul acuză Rusia de comasarea a circa 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană pentru o intervenţie militară şi şi-a înmulţit avertismentele date Kremlinului, care neagă însă orice intenţie belicoasă.

Rusia a cerut „garanţii de securitate” din partea Occidentului, care să includă în special interdicţia de extindere a NATO, mai ales în Ucraina.

Editor : Liviu Cojan