NewsAgent Romania

STIRI VERIFICATE

parcarea-de-resedinta-se-scumpeste-de-7-ori-in-bucuresti.-cum-afli-cati-bani-ai-de-dat

Parcarea de reședință se scumpește de 7 ori în Bucureşti. Cum afli câți bani ai de dat

Taxa pentru un loc de parcare de reședință, în București, crește de 7 ori, de la 1 ianuarie 2022.

În consecință, sumele anuale de plată vor fi cuprinse între 300 și 600 de lei, în funcție de zona din oraș în care este trasat locul de parcare. Iată cum aflați cât aveți de plătit, în anul care vine.

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) stabilește, anual, prin vot – la propunerea primarului general – cuantumul taxelor pentru toate locurile de parcare amenajate pe spațiul public, în oraș. Inclusiv pentru acelea de reședință, din preajma blocurilor, pe care de fapt le trasează și le administrează primăriile de sector.

Cuantumul taxei pentru un loc de parcare de reședință depinde de zona din oraș în care este trasat.

Cu alte cuvinte – în baza unor calcule și măsurători aprobate în 2003 (și neactualizate în ultimii 18 ani – n.red.) – în București s-au identificat 4 zone de parcare, denumite A,B, C și D și dispuse concentric, din centrul orașului spre periferie.

Zona A este cea de centru și cea în care taxa pentru un loc de parcare de reședință este cea mai mare. Zona A este înconjurată de zona B (unde taxa anuală pentru un loc de parcare este ceva mai mică). Și ambele zone sunt înconjurate de cele numite C și D.

Până în 2020, taxele pentru locurile de parcare de reședință au fost mai degrabă simbolice.

Spre exemplu, în aprilie 2020, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis că, în 2021, taxa per loc de parcare este de: 0,23 lei/zi, adică 84 lei/an (în zona A), 0,18 lei/zi adică 66 lei/an (în zona B), 0,15 le/zi adică 55 lei/an (în zona C) și 0,10 lei/zi adică 37 lei/an (în zona D).

În repetate rânduri, primarii de sector au transmis că aceste sume nu le sunt nici pe departe suficiente pentru a administra parcările de reședință. Iar în primăvara acestui an toți cei 6 primari au semnat o scrisoare prin care i-au cerut lui Nicușor Dan să crească taxa.

În consecință, la propunerea primarului general, pe 27 aprilie, CGMB a majorat taxele de parcare de 7 ori.

Mai exact, în zona A, taxa s-a majorat de la 84 lei/an la 600 lei/an.

În zona B, taxa a crescut de la 66 lei/an la 500 lei/an, în zona C majorarea a fost de la 55 lei/an la 400 lei/an, iar în zona D taxa a crescut de la 37 lei/an la 300 lei/an.

Până acum, bucureștenii n-au resimțit efectele creșterii acestor taxe.

Dar le vor simți curând, în condițiile în care – pentru a-și păstra locul de parcare – vor fi nevoiți să achite, la începutul anului 2022, taxele majorate în urmă cu 8 luni.

Puteți încă de pe acum să aflați câți bani trebuie să puneți deoparte ca să achitați taxa pentru locul de parcare de reședință, la începutul anului următor.

Mai jos găsiți harta cu zonele de parcare, așa cum au fost ele stabilite încă din 2003. Zona A este marcată cu roz, zona B cu portocaliu, zona C cu galben și zona D cu albastru.

De asemenea, aveți la dispoziție – în documentul de mai jos – o listă din care reiese în ce zonă de parcare (adică A, B, C sau D) sunt incluse străzile, în fiecare sector.

Practic, tot ce aveți de făcut este se identificați zona în care se află locul de parcare pe care l-ați închiriat (sau pe care doriți să-l solicitați) și veți ști cât vă va costa, în 2022.

Potrivit informațiilor comunicate de primăriile de sector la solicitarea Spotmedia.ro, în București există peste 216.000 de locuri de parcare de reședință trasate pe domeniul public.

Iată cum sunt împărțite aceste locuri: 10.086 de locuri în Sectorul 1, 26.000 de locuri în Sectorul 2, 72.000 de locuri în Sectorul 3, 46.000 de locuri în Sectorul 4, 18.988 de locuri în Sectorul 5 și 43.000 de locuri în Sectorul 6.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇

Articolele zilei pe spotmedia.ro