NewsAgent Romania

STIRI VERIFICATE

elevele-din-romania-se-pregatesc-sa-schimbe-lumea!-technovation-girls-a-inceput!

Elevele din România se pregătesc să schimbe lumea! Technovation Girls a început!

Din ce în ce mai multe eleve între 8 și 18 ani, cu dorința de a transforma lumea din jurul lor în mai bine se înscriu în programul Technovation din 2022. Citește acest articol și află ce este Technovation și cum ajută fetele să devină lideri în IT, cum poți să te alături și tu sau cum poți să ajuți elevele din România să descopere această ocazie unică de dezvoltare. 

Ce este Technovation Girls Programul global Technovation oferă fetelor puterea de a transforma comunitățile din care fac parte și de a contribui la dezvoltarea lumii, în timp ce își dezvoltă abilități cheie pentru secolul în care trăim. Fie că sunt pasionate de comunicare, de design sau de tehnologie, fetele își găsesc locul potrivit în comunitatea Technovation și pot să își pună ideile în practică. 

Technovation este un drum prin care învață să dezvolte aplicații de mobil sau programe cu inteligență artificială despre una din temele de mai jos:

sărăcie, mediul înconjurător, pace, egalitate, educație,sănătate.Fetele concurează cu echipe din întreaga lume și pot câștiga premii substanțiale pentru efortul lor. 

Cine se poate înscrie la Technovation Girls RomâniaAnual, Asociația Adfaber organizează în România competiția Technovation Girls și susține fetele care își doresc să se lanseze într-o carieră în industria tehnologiei. Ediția Technovation de anul acesta vine cu noi oportunități și își deschide porțile pentru toate elevele cu vârste între 8 și 18 ani, care doresc să învețe sau să își perfecționeze cunoștințele IT și abilitățile de leadership. Ele pot crea, sub îndrumarea mentorilor și cu ajutorul materialelor puse la dispoziție:

o aplicație de mobil sauun prototip de inteligență artificială.Participantele nu trebuie să cunoască programare înainte de a se înscrie. Vor avea pus la dispoziție un plan complet pentru crearea proiectului și vor fi îndrumate de oameni cu experiență în tehnologie. 

Iată cum a fost experiența Technovation România pentru o parte din participantele din 2021!Fetele au ajuns în semifinale și au impresionat o lume întreagă prin determinarea lor de a ajuta oamenii! 

Cum poți să participi la Technovation Girls în 2022Programul Technovation prezintă 3 divizii pentru participante:

divizia pentru începătoare pentru fete între 8 și 12 ani,divizia junioare pentru fete între 13 și 15 ani,divizia senioare pentru fete între 16 și 18 ani.Elevele care doresc să participe se pot înscrie prin platforma prezentată pe website-ul Asociației Adfaber.

Pentru competiția Technovation vor identifica problemele reale în comunitatea din care fac parte și vor dezvolta o soluție cu ajutorul tehnologiei. Fetele vor lucra în echipă, alături de prietenele lor sau de alte eleve din țară care sunt în căutarea unei echipe și vor fi susținute de un mentor. Cele care au mai puțin de 12 ani pot avea un părinte ca mentor. 

Împreună vor căuta idei, soluții și vor crea proiectul cu care vor să transforme lumea și să câștige competiția Technovation. 

Cunoști eleve care ar putea să beneficieze de acest program? Oferă-le linkul https://adfaber.org/technovation/ ca să nu pierdă ocazia unică de a acumula abilitățile unui antreprenor în IT! 

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇

Articolele zilei pe spotmedia.ro