Am putea produce drone militare moderne, înarmate cu rachete, la Bacău. Cine vine cu tehnologia și la ce ne-ar folosi Fotoreportaj

4

Compania britanică U-TacS a prezentat, la Bacău, modelul de dronă pe care ar vrea să o construiască în țara noastră, pentru Armata Română.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a primit încă din vara anului trecut acordul Parlamentului pentru a cumpăra 7 sisteme UAV (unmanned aerial vehicle). Costul achiziției a fost estimat de minister, la acel moment, la circa 277 de milioane de euro.

Din informațiile SpotMedia.ro, între timp, MApN a și trimis solicitări de informații către mai mulți producători de UAV, pentru a afla exact ce produse sunt pe piață și care dintre ele ar fi cele mai utile pentru armata noatră.

Până la acest moment, MApN nu a făcut publică lista societăților de la care a cerut informațiile.

Cert este că, până la acest moment, 2 companii care produc UAV și-au exprimat deja intenția de a deveni furnizori ai MApN.

Primii care au anunțat că vor să facă drone în țara noastră au fost israelienii de le Elbit. Aceștia au drona Hermes 450 (pentru care produc deja compontente în țara noastră).

De fapt, Elbit are deja 4 fabrici în România. Una dintre ele se numește A-E Electronics și are sediul în Bacău. O alta este Simultec, din Măgurele. Iar Elmet International are sedii atât la Bacău, cât și la Măgurele.

A doua companie care și-a făcut publică intenția de a construit, în țara noastră, drone pentru Armata Română este U TacS, din Marea Britanie.

Foto: Alexandru Nistor

În cadrul unui eveniment organizat la Bacău, pe 20 iulie, U-TacS (o asociere din Marea Britanie dintre Elbit și Thales – n.red.) a semnat un memorandum de colaborare cu societatea Aerostar SA (fosta Uzina de Reparații Avioane și Întreprinderea de Avioane Bacău).

S-a format astfel un consorțiu din care mai fac parte și Thales România, Romaero şi Institutul Național de Cercetare Aerospațială.

U-TacS și Aerostar SA, cu susținerea companiilor și instituțiilor partenere, ar urma să producă împreună drone de tip Watchkeeper X, în cazul în care MApN își va exprima intenția de a le cumpăra.

Foto: Alexandru Nistor

Primarul Bacăului, Daniel Stanciu Viziteu, a venit la eveniment înainte de festivitatea de semnare a memorandumului. Și ne-a declarat că era curios să vadă drona cu ochi de inginer.

Primarul Bacăului, Daniel Stanciu Viziteu, a venit să se uite la dronă și cu ochi de inginer. Foto: Alexandru Nistor

La festivitate au luat cuvântul și reprezentnații companiilor, dar și directorul diviziei Aerospace Defence and Security de la Thales (companie care produce parte din sistemele dronei), dar și oficiali invitați.

După festivitate, l-am întrebat pe Geraint Lyod, directorul de dezvoltare și strategie al U – TacS, care sunt avantajele sistemelor Watchkeeper. Și de ce le-ar cumpăra MApN, știind că, de fapt, ele sunt dezvoltate pe platformele dronei Hermes 450, pe care Elbit a propus-o deja statului român.

”Într-adevăr, dezvoltarea Watchkeeper a pornit de la platforma Hermes 450. Regatul Unit i-a adăugat, însă, capacități suplimentare.

  • Directorul de dezvoltare și strategie al U-TacS, Geraint Lyod

Vorbim despre un sistem dual de senzori. Există un radar în partea din față a aparatului, care îi permite să zboare, indiferent de vreme. Iar în partea din spate există un senzor electro-optic și unul cu infraroșu. Sunt sisteme care funcționează împreună (și cresc performanțele dronei – n.red.).

Am pornit de la tehnologia folosită de armata britanică în Afganistan, în colaborare cu Armata Română și am creat Watchkeeper X, care acum are și tehnologie EW (electronic warefare – care se referă la folosirea spectrului electromagnetic pentru a ataca inamici – n.red.), dar și rachete.

Putem spune, deci, că Hermes 450 este o platformă solidă, de încredere. Noi am făcut-o însă să fie mai compatibilă cu tehnologia NATO și i-am adaugat capacități”, a explicat pentru SpotMedia.ro Geraint Lyod.

Watchkeeper X poate zbura cu o viteză de până la 200 de kilometri pe oră la o distanță de circa 100 de kilometri de locul de lansare. Rămâne în aer până la 16 ore și a fost folosită cu succes atât în teatre de operațiuni, cât și în misiuni ale Home Office (echivalentul Poliției de Frontieră din România – n.red.) în misiuni din zona Canalului Mânecii.

La eveniment, Geraint a declarat că experți britanici se vor implica inclusiv în instruirea militarilor români pentru utilizarea sistemelor UAV produse de U – TacS.

Lyod a mai spus și că momentan se ia în calcul procuția a 7 sisteme de UAV cu câte 3 drone fiecare pentru Armata Română.

În context, l-am întrebat pe directorul executiv al Aerostar SA, Grigore Filip, dacă un astfel de proiect i se pare este rentabil.

Directorul executiv val Aerostar SA, Grigore Filip. Foto: Alexandru Nistor

Este adevărat că suma pe care ar încasa-o de la stat pentru a construi dronele ar fi una considerabilă. Dar – una peste alta – ar fi o investiție în noi capacități de producție pentru a realiza doar o serie limitată de 21 de drone.

Sediul Aerostar SA din Bacău. Foto: Alexandru Nistor

Iată cum a explicat Grigore Filip decizia Aerostar de a se implica în acest proiect.

”În industria în care activăm noi – adică aceea de aviație și apărare – dezvoltarea se face prin proiecte.

Aerostar a luat parte, de-a lungul timpului, la multe proiecte. Și toate ne-au permis un avans tehnologic, pentru obținerea căruia, sigur, am făcut investiții, am instruit personal etc.

Piese de tren de aterizare pentru avioane, produse de Aerostrar SA din Bacău. Foto: Alexandru Nistor

În acest fel se progresează, în industrie. Prin acumulare de cunoștințe, chiar dacă volumul producției nu e neapărat mare.

Programele au o durată de viață limitată. Dar sigur că atunci când dezvoltăm un program, încercăm să vedem dacă putem vinde nu doar în România, ci și în țările din jur.

Trebuie să identificăm clienți și nevoile pe care aceștia le au (de persoanlizare a aparatelor de zbor – n.red.), pentru a ne putea asigura că avem destui și că e rentabil să investim.

Așa abordăm fiecare proiect. Iar cifrele de afaceri ale Aerostar arată că, an de an, abordarea noastră a fost una profitabilă”, a declarat pentru Spotmedia.ro directorul executiv al Aerostar SA, Grigore Filip.

La acest moment, Aerostar SA are 3 linii principale de activitate. Mai exact, produce piese pentru subansamble destinate industriei aeronautice (cum ar fi piese care se folosesc la trenurile de aterizare), repară componete pentru avioane militare, dar repară și avioane civile.

Avion reparat într-o hală Aerostar SA. Foto: Alexandru Nistor

Cu privire la achiziția de drone, MApN are două soluții. Fie le cumpără printr-un acord interguvernamental (o variantă rapidă), fie organizează o licitație la care se pot înscrie toate companiile care vor să vândă României această tehnologie.


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!

Comments are closed.