Pele, mesaj după ce a fost operat: “Dragi prieteni, mă simt tot mai bine. Abia aştept să joc din nou”

4

“Dragi pireteni, în fiecae zi mă simt mai bine. Abia aştept să joc din nou, dar încă mă recuperez.. Sunt alături de familie şi mă odihnesc”, a scris Pele pe reţelele de socializare.

 Brazilianul Pele este considerat de foarte multă lume cel mai bun jucător din istoria fotbalului, dar la capitolul avere nu se poate compara cu starurile de astăzi, gen Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo, oameni acoperiţi de munţi de bani. Nici nu ar fi avut cum să viseze vreodată la sumele vehiculate în fotbalul actual, pentru că în anii 60-70 ai secolului trecut, când Pele a încântat prin jocul său extraordinar, fotbaliştii nu câştigau nici pe departe sumele acestea exorbitante.

Cât a câştigat în cei doi ani jucaţi la Cosmos

New York

Este adevărat, plecarea de la Santos s-a făcut la o vârstă la care mulţi jucători aşează sau au aşezat deja ghetele în cui, adică la 35 de ani, dar la nivelul întrecerii din SUA şi la experienţa sa uriaşă, pentru Pele a fost uşor să poată evolua încă doi ani şi să dea acest tun financiar. La Cosmos, Pele nu numai că a jucat 56 de partide în cei doi ani, dar până s-a retras, adică la 37 de ani, a reuşit să înscrie nu mai puţin de 31 de goluri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments are closed.